Crina Penteleychuk

Cel mai des mi se spune că am un nume ciudat. Da, aşa este. Este numele soţlui meu, Dan, care din Penteleiciuc a devenit Penteleychuk din simpla trecere de la scrierea cu caractere ruseşti la scrierea cu caractere latine. Mie îmi place la nebunie şi măa amuz teribil de fiecare dată când cineva încearcă să-l pronunţe.

Dar să revenim la ale noastre. Despre mine…

Ca trainer deţin câteva certificări:

  • Certificare europeană – Institutul de Leadership şi Management Marea Britanie,
  • Certificare Crownford Marea Britanie (valabil doar pe teritoriul Marii Britanii),
  • Certificare mondială – Junior Chambers International
  • Certificare CNFPA – Consiliul National de Formare Profesională a Adulţilor

Pe lângă acestea, am participat la mai multe cursuri de Training of Trainers în ţări precum Marea Britanie, Suedia, Belgia.

În 2008 am fondat CRILIA, o companie de training şi consultanţă cu care încercăm să aducem plus valoare pe piaţa de training din România şi nu numai.

Din 2009 sunt membru JCI Iasi şi Vicepreşedinte HR 2011

În 2011 am pus bazele asociaţiei de traineri Training People al cărei preşedinte sunt pentru mandatul 2011-2014.

Motto: “Dacă zâmbeşti din toată inima, dacă iei pe cineva de mână şi zâmbeşti, ăsta e un act de creaţie, un mare act de creaţie” OSHO

În rest…

Îmi plac câinii şi animalele în general. Am un câine din ianuarie 2009, Beni,  care îmi face fiecare zi mai frumoasă.

Îmi place sa pescuiesc. Pescuitul ala clasic cu un băţ, plumb, pană, plută… cunoscătorii ştiu…

Îmi place să urmăresc meciuri de fotbal, dacă am compania potrivită…

Îmi place să călătoresc, să cunosc oameni noi, să văd locuri încărcate de cultură şi istorie.

Îmi place să citesc romane, să mă pierd în lumea descrisă de autor.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.