Drumul de trainer…

Fiecare drum are un început. Pentru unii cu gropi pentru alții mai finisat, pentru unii întortocheat, pentru alții drept. Ce contează de fapt este că fiecare dintre noi avem un drum în viață și acesta este la fel de unic ca și persoana noastră. Iar unicitatea aceasta îți conferă atât dreptul, cât și responsabilitatea de a te îngriji de drum, de a-i da forma pe care o dorești, de a-l secționa după bunul plac, de a-i pune flori pe margine sau bănci pe care să te odihnești, de a-l face cu una, două sau trei benzi sau chiar de a-l face pistă de raliu. Cu timpul acest drum reușește să oglindească experiența noastră de viață.

Pentru mine cariera de training a inceput când am găsit răspunsul la două întrebări:

“Sunt eu pentru training?”
“Este trainingul pentru mine?”

În momentul în care pornim la drum începem să ne întrebăm dacă suntem unde trebuie, dacă este mai bine la dreapta sau la stânga și așa începem să ne îndoim de noi: că avem prea puține resurse, că nu suntem destul de puternici. Încercarea de a găsi soluții la astfel de întrebări ne limitează capacitatea de a trece cu succes de obstacolele cu adevărat importante care “blochează” drumul.

Motivul pentru care aceste îndoieli ne limitează este faptul că dintre toate resursele de care depinde existența noastră doar cu trei ne naștem (talent, pachetul genetic ereditar și durata de viață ), restul le putem crea noi prin pură voință și acțiune (durata de creație a fiecărei resurse fiind direct proportională cu gradul de implicare personală în obținerea respectivei resurse). Deci nu are rost să ne îndoim, doar să vrem și să acționăm.

Din postura de trainer, văd obstacolele ce apar drept un câștig suplimentar. Acestea te ajută să te cunoști mai bine, să te dezvolți uni sau multilateral, vertical sau orizontal. Experiența personală este cel mai puternic atu. Scopul unui trainer adevărat nu este să devină o enciclopedie ambulantă, să facă cât mai mulți bani sau să devină faimos. Scopul unui trainer adevărat este să crească ajutându-i pe alții să devină mai buni și să repete acest ciclu pe tot parcursul vieții.

Cele mai multe obstacole ce apar la începutul unei cariere în training sunt conjuncturale, numărul de obstacole fiind direct proporțional cu numărul de factori care ne afectează zilnic într-un mod sau altul. Din punctul meu de vedere, pentru a ne fixa ținta pe ceea ce este cu adevărat important, răspunsul la următoarele două întrebări: “De ce fac eu training?” și “Cum fac eu training?” este necesar.

Gasirea unei motivații intrinseci și a unui mod predilect și personal de a face training sunt lucruri elementare pentru fiecare dintre noi și nu trebuie să fim surprinși că răspunsurile sunt intercorelate. În felul acesta trasăm niste linii după care să ne ghidăm cariera și astfel începem să ne satisfacem nevoile spiritului (nevoia de dezvoltare și nevoia de a dărui).

Și după ce descoperi că ești pentru training și că trainingul este pentru tine, după ce găsești răspunsul la întrebarea de ce faci training și cum îl faci, îți mai rămâne de făcut un singur lucru:

În fiecare seară când adormi, întreabă-te:
“Am fost mai bun azi decât ieri?”

Sursa foto: scenicreflections.com

Caută continuu să te dezvolți. Nu-ți permite să rămâi în urmă. Înscrie-te la The AMAZING Trainers’ Bootcamp

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Drumul de trainer…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s