Dacă ești idiot, nu-ți „treinui” oamenii

Pe bune, te rog eu mult, nu îi trimite la… și nu le face training. Tot ce ai să reușești să obții vor fi oameni deștepți care își vor da seama cât ești de idiot și vor pleca în altă parte. Crede-mă! Am văzut cazuri, pe viu!

Păi ce mama mă-sii să plătești training să-ți deștepți oamenii? Chiar dacă ești idiot, nu fi și prost! Trainingul bun oricum costă o grămadă de bani și pentru ce? Ca să plece oamenii instruiți pe banii tăi? Și oricum trainerii ăștia… numai gargara e de ei… Ce foaie verde atâta frăsuială pentru câteva ore de jocuri tâmpite și hăhăială? Ce devoltare personală? Auzi! Ce te interesează pe tine ce face omu’ cu viața lui? Ce nevoi are, ce vise, aspirații… nu au decât să vorbească cu părinții despre asta. Tot ce te interesează e să muncească. PUNCT.

Știi ce? Hai să-ți dau un pont! Așa, ca să dai impresia că-ți pasă, vezi că găsești training super ieftin, aproape moca și care nu prea are efecte cine știe ce. Bagă din ăla de 2-3 ori pe an, plus o ieșire la bere de Crăciun și una în vară pe care să le numești Team Building și te-ai scos.

Nici nu tre’ să scoți tone de bani din buzunar, și nici nu ești în pericol să ți se deștepte oamenii să vadă cât ești de idiot.

Dar rogu-te mult, mult de tot, nu te mai plânge că ești înconjurat de idioți. Mulțumește-te să bagi clasicul: Numai eu muncesc în firma asta sau Ți-am zis de o sută de ori sau Pentru ce te țin în firma asta? Și mai departe vezi-ți de lipsa clienților, de pierderea celor existenți, de scris pe facebook, de cărți de vizită, softuri noi că DOAR astea sunt probleme importante, nu oamenii. Pe ăștia poți oricând să-i înlocuiești cu alții (la fel de idioți). Și nu mai veni la mine să ceri training pe 2 lei. Îți pierzi vremea, zău! Mai ales dacă vrei să ți-i (pe oameni) repar în  2 ore.

Și-ți mai zic un secret, vezi că oamenii, cum îi bagi puțin în seamă, cum li se suie la cap și se simt bine în pielea lor, capătă încredere de sine și apoi se cred ei tari și mari și încep să-ți dea sfaturi despre cum să-ți conduci tu afacerea. Că le-o venit lor idei! Că au inițiativă și sunt proactivi! pffff! Auzi! Să-ți zică EI ție cum să-ți conduci afacerea TA! REVOLTĂTOR!

Oricum, orice ai face, NU FĂ TRAINING! Nici pentru tine, nici pentru oamenii tăi.

Gata… it’s out o my system! Mă duc să fac ceva productiv!

 

Să nu mai muncim…

Să nu mai muncim pentru bani…

Să muncim pentru îmbrățișări, pentru zâmbete întoarse, pentru dimineți leneșe, pentru timp pentrecut cu ăștia micii, cu cei pe care îi iubim.

Să nu mai muncim pentru plata chiriei, pentru abonamentul la telefon, pentru mașină.

Să muncim pentru zile de tolăneală la soare, pentru după-amiezi cu prietenii, pentru glumele nesărate din familie, pentru  o poveste bună.

Să nu mai muncim pentru gadgeturi, pentru plata ratelor, pentru genți și pantofi de firmă.

Să muncim pentru ciripitul păsărilor, pentru freamătul copacilor, pentru gustul fulgilor de nea care cad.

Să muncim pentru țineri de mână, pentru săruturi apăsate pe frunte, pentru priviri de „ești bine?”, pentru „te iubesc”, pentru „hai mami, să ne jucăm”, pentru plimbări fără scop, pentru privit stelele, pentru povești cu zâne, pentru călcat în băltoace pentru că e amuzant, pentru jucat de-a v-ați ascunselea în casă, pentru a sufla o păpădie.

Cred că am munci cu mai mult spor și mai mult și mai bine… și mai frumos.

Poate un geniu va găsi cândva o soluție pentru o lume în care banii să nu mai fie. Eu încă mai caut.

sursa foto: photobucket.com

Top 15 cărți citite în 2015

Multe cărți frumoase am citit anul ăsta… și câteva nu prea frumoase… Vă las cu cele 15 cele mai aproape de sufletul meu.

1. Printre tonuri cenușii (Ruta Sepetys) E o carte pe care am citit-o prin februarie dintr-o suflare… adică am luat-o în mână pe seară… și pe la 3 dimineață o terminam de citit cu lacrimi în ochi și cu gândul că sunt o norocoasă, suntem niște norocoși că trăim acum. E o carte despre supraviețuire și despre iubire. Mi-e dragă tare!
2. Castelul de sticlă (Jeannette Walls). Offf și cartea asta mi-a mers la suflet tocmai pentru că fac parte din generația copiilor crescuți în „tranziție”, cu mai mulți frați decât media… și well… e o carte despre luptă, despre perseverență, curaj și determinare.
3. Fata cu portocale (Jostein Gaarder). Cartea asta scoate din tine sentimente… de iubire, de putere, de tristețe și de bucurie. Îți aduce aminte de începuturi și te face să te uiți cu mai mare drag la ce urmează.
4. Altfel… și totuși Alice (Lisa Genova). Cu un doctorat în Neuroștiințe luat la Harvard, autoarea scrie despre Alzheimer, despre cum te pierzi treptat… E o poveste dureroasă scrisă din perspectiva unei femei cu această boală. It makes you think…
5. Culoarea sentimentelor (Kathryn Stockett). Să lupți pentru ceea ce crezi (Skeeter), să faci lucrurile cu pasiune (Aibileen), să faci față nedreptăților, și până la urmă, tu cititor, să îți dai seama că poți să faci bine, poți renunța la prejudecăți…
6. Trenul orfanilor (Christina Baker Kline) O altă carte scrisă bine de tot despre luptă, supraviețuire, obstacole, bunătate… care te face să cazi un pic pe gânduri…
7. Clipa (Douglas Kennedy) O poveste pasionantă de dragoste consumatoare, de clipe intense, de greșeli, de renunțare și de „pentru totdeauna”.
8. Cele treisprezece motive (Jay Asher). Cartea asta ar trebui citită de toți adolescenții și de toți părinții de adolescenți. O fată se sinucide și lasă 13 motive pentru care a făcut alegerea… și de câte ori cineva r fi putut-o opri, salva, dar nu a fost văzută.
9. Camera (Emma Donoghue). Oh boy… this is… o carte scrisă incredibil de bine… despre puterea mamei de a asigura suoraviețuirea copilului său, de a crea o lume „normală” într-o cameră.
10. Șoapta inimii (Philipp Sendker) Cartea aceasta m-a trecut printr-o grămadă de sentimente: iubire, prietenie, tristețe, fidelitate, regăsire. Cât de puternică este dragostea! Vrei să o citești repede și, în același timp nu vrei să se termine… am devorat fiecare întâmplare, fiecare nouă turnură…
11. Păzitoarea tainei (Kate Morton) O poveste fascinantă al cărei tâlc îl afli abia la final, o carte care te ține cu sufletul la gură și care îți dă o sumedenie de idei despre posibile scenarii. E și cu dragoste și cu supraviețuire. Loved it!
12. Eleanor & Park (Rainbow Rowell) Young literature? Păi e savuroasă cartea asta pentru mine ca adult… oleacă mai trecut de… well, adolescență. Te bucuri și plângi citind cartea asta, aștepți cuminte să vezi cum se mai întâmplă lucrurile și bagi și un sentiment de „uite! așa ar trebui să fie dragostea!”
13. Mic dejun la Tiffany (Truman Capote) Ei, dar a fost un mic deliciu, o încântare și, în același timp, o surpriză că nu se termină ca filmul. Am devorat-o repede repede.
14. Sub aceeași stea (John Green) Cred că multă lume a văzut filmul… dar cartea!… așa cum zic tot timpul, cartea e mai bună ca filmul, deși filmul e ok. Și e cu atât mai tulburătoare cu cât este inspirată dintr-un caz real. E tristă, da. Dar te face să simți.
15. Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee) Frumos! Frumos scris din perspectiva unei fetițe de 6-8 ani despre viața din Alabama în 1935. Despre inegalitatea oamenilor, prejudecăți, despre dificultatea de a fi altfel decât acceptă societatea. Despre cum poți, tu, un singur om, să continui să fii moral, deși toți cei din jurul tău sunt de altă părere.

Ce să pun pe listă pentru 2016? Ia să vă văd!

De aș avea cuvinte…

După ceva ani să primești un telefon în care să ți se spună „Și acum mai țin minte lucurile pe care le-am învățat de la tine, Crina”

Să primești mesaj „Am schimbat jobul. Acum mi-e bine. Datorită ție. Mulțumesc!”

Să ți se spună „Din cauza ta 🙂 am plecat în Corfu cu niște aproape necunoscuți”

Să sune telefonul într-o după-amiază leneșă când încă ești în pijamale „Vreau doar să-ți spun că îți mulțumesc. Și datorită ție sunt ceea ce sunt astăzi.”

La final de training oamenii să nu vrea să plece chiar dacă au de prins trenul înapoi spre casă. Să se întoarcă de la ușă și să te ia pe sus. „Mulțumesc!”

Să oprească pe toată lumea din făcut poze de final, să se ridice în picioare și să spună „Cred că trebuie să-i mulțumim Crinei pentru toate lucrurile învățate și pentru că ne-a unit așa cum a făcut-o” și apoi să se ridice și să aplaude până simți că ți se umezesc ochii.

După 2 săptămâni de stat la mare să vină la training 2 zile și să spună „Nu mi-am imaginat că va fi atât de fain. Ești un super trainer, Crina”

Să fugă de la serviciu pentru a ajunge la o întâlnire în care să scrie repede pe o hârtie A4: „În urma cursului de Comunicare asertivă, am aplicat pentru US visa. Am luat-o. Și am reînvățat să mă IUBESC și să îmi dau TIMP” și „Am învățat să cer timp. Să iau decizii pentru mine atâta timp cât accept consecințele” și să le țină, foile astea, la piept, în timp ce povestesc cum li s-a îmbunătățit viața.

Să râdă mult și să spună „da, astăzi am învățat ceva despre mine”

Și dacă ai avea toți banii din lume și nu ar mai trebui să lucrezi nici o zi în viața ta, ai mai face training? DA, aș mai face! Aș face training și la 80 de ani dacă m-or ține încheieturile.

Incubator

Incubator este cuvântul pe care mi-l spun atunci când simt că nu mai pot, că sunt obosită, că e greu, că vreau să dorm…

Incubator pentru că fiul meu a stat într-unul timp de 2 luni.

Când am hotărât că e vremea să, în sfârșit, avem și noi un copil după 5 ani de căsnicie, eram entuziasmată, mă imaginam cu un burtoi mare și fericită, mergând mândră pe străzi cu un zâmbet tâmp și burta înainte strigând lumii „Voi fi mamă!”

Număram săptămânile și număram centimetrii și nu mai aveam răbdare să se vadă. Și singurele mele probleme erau câte kilograme oare o să iau din aventura asta, dacă o să fac sau nu vergeturi și pfff… să nasc natural sau cezariană?…

Și așa a fost până în săptămâna 19 când ni s-a spus, cu păreri de rău, că e mic. Copilul nostru rămăsese în urmă 1 săptămână. La 23 de săptămâni am fost diagnosticați cu Restricție de creștere intrauterină (RCIU). Asta însemna că fătul nu primea destul oxigen și nutrienți pentru a crește și, fiind foarte devreme (de obicei se instalează pe la săptămânile 35-37 de sarcină) ni s-au transmis de către specialiștii de la Arcadia păreri de rău. Singurul tratament a fost aspirina, în rest nu se putea face nimic decât să se supravegheze sarcina.

Cum adică „îmi pare rău”? Stați puțin, dar este acolo, îi bate inima… nu putem face nimic? Și uite așa am ajuns la al 4-lea doctor și în săptămâna 24, deși avea doar 760g, ni s-a spus că el crește, încet, dar crește.

Un pic de liniște, zile petrecute numărând mișcările din burtică, dimineți, zile și nopți incantând aceeași mantră „crești, mami, crești”, scrisori trimise în Univers în care povesteam planurile pentru tine, pui, în care te rugam să ne alegi pe noi, că noi te vom iubi așa cum nu a iubit nimeni în lumea asta, povești citite de tati tău la burtică cu Făt-Frumos și zmeii, cu Păcală, Cu Făt-Frumos, fiul iepei care creștea într-un an cât alții în 7… Să ne auzi și să ne alegi pe noi, să nu pleci…

Și pe 8 decembrie ne-a lovit. Cântăreai 973 de grame când alți copii, la 32 de săptămâni au câte 1800-2000g. „INTERNAREA!” asta a fost decizia. În 2 – 6 zile facem cezariană. Ce, cum? Stați puțin… N-a fost de stat… ne-am internat.

Te-au urmărit… doctorii contrariați că erai un copil activ și dopplerele ieșeau bine și eu deja mă pregăteam să merg acasă… și joi dimineață, pe 11 decembrie nu ai mai vrut să fii activ… și nu mai mișcai atât de mult și au zis „Cezariană ACUM!”

M-au pregătit și aveam altă mantră „rezistă, așteaptă, nu pleca! rezistă, așteaptă, nu pleca!”. Și sute de oameni, literal, sute trimiteau gânduri bune ca tu să fii bine, să stai cu noi.

Apoi mi te-au luat. Te-am auzit plângând scurt, o dată și am mulțumit cerului că respiri. Și te-au așezat într-un incubator.

Când te-am văzut prima dată erai plin de tuburi și atât de mic… Te-ai născut de 1050g, slab, numai piele și os. Abia am reușit să-ți disting trăsăturile bărbiei și ți-am numărat degețelele unul câte unul să văd dacă sunt toate… și ți-am spus „Mami e aici! O să fie bine!”

Și apoi zile în care veneam să te privesc prin geamul incubatorului, să-ți citesc „meniul” cu ce ai mai „mâncat” azi prin perfuzie ca să nu mă ghemuiesc pe jos și să plâng în hohote, cu spasme. Aveai nevoie de mine să fiu puternică să simți că sunt lângă tine, că o să fie bine…

Și după 6 zile am intrat la terapie intensivă și am văzut prin geam 3 asistente adunate în jurul incubatorului tău, care era descoperit și tu erai acoperit cu o pelincă… îți vedeam doar o mânuță inertă atârnând în lateral.

Am crezut că te-ai dus… Am început să urlu în mintea mea „SUNT AICI! Luptă, pui! Nu pleca!” ca să mă auzi, să te întorci, să stai cu noi…

Îți puneau un cateter central și a fost ziua în care ai început să mânânci lapte… și după alte 5 zile ți-au scos măscuța de oxigen ținută cu o căciuliță albă pe care o purtai și nu te-am recunoscut așa roșcat cum erai 🙂 Și de Crăciun m-am spălat pe mâini ca un chirurg și am putut să te ating pentru prima dată și pe 10 ianuarie mi te-au dat în brațe pentru prima dată când cântăreai doar 1510g și alergam să prind schimbarea fișei să văd cât ai mai crescut și adunam gramele și îți spuneam povești și venea tati să-ți aducă aminte de fiul iepei… Și ai început să dai un rost zilelor în așteptarea orei în care puteam să îți dau eu să mănânci din biberon… și mă luptam cu tine să te mai pot ține 5 minute în brațe când tu voiai deja să dormi, acolo, la tine în incubator…

Și ni te-au dat acasă după două luni, când ai făcut 2300g… și eram, în sfârșit părinți… nu mai trebuia să pândesc să îți pot schimba scutecul, să cer voie să te iau în brațe, să aștept ora de masă să te pot vedea…

Și am trecut săptămână de săptămână, lună de lună, încă un control la ochi, la inimă, neuro, orl, analize a hemoglobinei și mai trecem.. că uite, azi ai 4 luni și ești bine. Ești puternic și la 5,5 kg mă doare mâna când te țin în brațe.

Că noi am fost niște norocoși, că nu ai avut probleme majore, că ai reacționat bine de fiecare dată, că ți s-a vindecat de la sine retinopatia, otita, ți s-au mai închis ceva valve pe la inimă, hemoglobina a crescut fără să fie nevoie de transfuzie…

Și știu că alți copii nu sunt la fel de norocoși, că poate pur și simplu nu s-au născut într-un oraș unde există echipamente și există specialiști capabili să țină în viață un copil atât de mic. Că nu toate spitalele au oamenii și echipamentele de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași.

Și zic… hai să-i facem noi norocoși. Hai să donăm pentru ei, bani pentru incubatoare.

Trimite un SMS la 8844 cu textul SALVEZ și donează lunar 2 euro.

Aici detalii despre campania celor de la Salvați copiii.

Atât!